Cuza Voda in traditia populara romaneasca

Pentru ca este ianuarie şi de curând am sărbătorit ziua Micii Uniri, 24 ianuarie, iar România şi românii trec acum printr-o perioada care scara de valori s-a răsturnat, iar unii dintre cei  care conduc destinele ţării nu ne sunt modele ci dimpotrivă ne fac de ruşine cu faptele şi vorbele lor, m-am gândit că ar fi potrivit să-l prezint elevilor şi nu numai, pe domnul Alexandru Ioan Cuza aşa cum a rămas în memoria tradiţiei populare. Îninte de a purcede la drum vă reamintesc câteva date biografice despre domnitor.

 A.I. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A studiat la Iaşi şi la Paris, a ocupat diverse funcţii administrative, a făcut parte din mişcarea reformista de la 1848 din Iaşi, iar când a fost ales domnitor era comandantul miliţilor din Moldova.

Cele două mari tendinţe politice ale lui Cuza au fost o sinteză a ideilor boierilor reformatori din perioada Regulamentelor Organice şi ideologia de la 1848.  Domnitorul Cuza deşi a domnit numai 7 ani a aplicat un ambiţios program legislativ şi de organizare a unor noi instituţii, insă datorită duşmanilor de dreapta şi de stânga care s-au unit în „monstruoasa coaliţie” (conservatorii l-au condamnat că era prea liberal şi pentru reforma agrară şi electorală, iar radicalii l-au condamnat că nu era destul de liberal) în urma unei lovituri de stat in noaptea de 11/23 februarie 1866 a fost forţat să abdice. Nu a opus niciun fel de rezistenţă, a semnat imediat documentele de abdicare, a plecat în exil în Austria unde a şi murit în 1873.

În cadrul Editurii Eminescu din Bucureşti a apărut în anul 1970 o antologie literară „Cuza Vodă în tradiţia populară” din care am ales pentru dumneavoastră câteva povestiri pentru „orişice faţă boierească. ţărănească sau clericească”.

Cuza Vodă în ţară

Lângă satul Tereuja, hotar cu Obislav, în judeţul Vîlcea, unde acum e pod peste un pârăiaş, lîngă drum, astăzi şosea judeţeană, dincoace de un ciopor de case ce ţin de Obislav, a fost cârciuma lui boier Răduţ, acum nu mai este.

Era la un paşti; mi-aduc aminte, parc-ar fi fost ieri... Eu eram flăcău, doar mă luase dorobanţ cu schimbul la Rîmnic şi făcusem numai vreo două luni.

Mă duc şi cu la govia ce era la cârciuma asta a lui boier Răduţ.

Când era petrecerea mai în toi, ne pomenim că vine dinspre Slăveşti o căruţă cu nişte cai mici, c-un om în fund şi cu un băietan ce-i mâna caii. Cum ajung în dreptul cârciumii, opresc; iar cel din fundul căruţii, fluieră cailor:

-       Pfui-ui-ui... Ho-ho-hoooo!

Apoi se dă jos, intră în cârciumă, cere o litră de vin, o bea şi o plăteşte patru crăiţari de-ăi de-atunci. Apoi iese afară şi el, la govie.

Oamenii, întinzîndu-i o ulcea cu vin, îl întreabă:

-       De unde eşti, măi prietene?

-       Sunt de la munte...

-       Şi unde te duci acum, în ziua de paşti?

-       La cîmp că am oi... Da ce mai aveţi nou pe-aici? Cum o mai duceţi?

-       Bine... Mulţumim lui Dumnezeu!... răspundem.

-       Mţţă!... Pe la noi nu prea merge...

-       Ei, de ce? întrebăm.

-       De multe... Dumneavoastră plătiţi pe aici bir mare?

-       Cam mare!... Vreo şeapte sfanţi...

-       Dar cu pătulele? ne descusea mereu.

-       Pătulele ni le-a fărâmat domnitorul...

-       Bine! da când vindeţi plătiţi ceva?

„Măi, ce să fie ? Ce-o vrea omul ăsta de vrea să ştie toate? ne întrebam noi din ochi..."

-       Nu plătim nimica... zicem; da prea le-a făcut domni­torul ăsta, ăl de-acuşi, ocalele mici... Erau mai bune ale lui Ştirbei  că erau mai mari... Astea, prea de tot, zău!...

-       Mai bine, cred eu, că-n loc să bei una de-alea, bei două de-astea !...

-       Că bine zici...

-       Da cu bucatele cum o duceţi?

-       De bucate o ducem bine, bine de tot...

-       Da, că bun domnitor aveţi!

***

Trecu apoi ca o jumătate de an şi nu-ş cum vine vorba şi mă dau în taină cu unul despre govie, şi-i spun şi despre omul ăsta...

Şi mă pomenesc că mă întreabă:

-       Avea barbă, măi Ioane? Eu îi răspund :

-       Avea.... Avea o aia parcă-i era lipită de bărbie... Şi-mi spune

-       Tiu-u-u! Bată-vă-n cap prostia... Da voi să nu-l cunoaşteţi!... Ala a fost Cuza-vodă !

-       Ce vorbeşti ?... Cuza să umble aşa ?...

-       Aşa, să ştii tu...

-       M-a bătut Dumnezeu... că urât i-am vorbit

-       Cum i-ai vorbit urât?       

-       I-am spus că erau mai bune ocalele lui Ştirbei decât ale lui... Ai văzut greşală?...

-       Nu e nimic; nu se supară Cuza pentru atâta lucru...

Povestită de Moş Ion Coconoiu din Comuna Obislav – Grădiştea, judeţul Vâlcea în 1909; după N.I. Dumitraşcu

Copii de şcoală şi Cuza

Hei! ce de vreme, de atunci! Nu ţiu bine minte, dar cam atunci era... mai 1861, ori 1862; dar luna mai, ţin minte ca azi.

Era atunci la şcoala din Tîrgu-Neamţ, diriginte — Hrisoscoliu şi învăţător — Cornescu. La ei am învăţat eu carte.

***

De dimineaţă am fost vestiţi de către învăţători, că dom­nitorul Cuza o să vină ca să ne vază, la şcoală. Ce de expli­caţii ne dederă săracii, dar noi — ca copii, crezurăm, ne închipuirăm că Cuza o să fie mare, mare şi n-o să încapă pe uşa clasei, de va vrea să intre la noi.

Domnitor, nu glumă, vorba ăluia, domnitor nu e oricine...

Aşteptarăm, ce e drept, un ceas-două, şi el nu sosi. Toc­mai pe la 11, pe cînd ne gîndeam la masă, ni se spune că domnitorul a intrat în curtea şcoalei. Atîta aşteptam şi noi. Uşile erau toate deschise şi noi priveam spre ele cu patru ochi. Toţi aşteptam să vedem pe domnitor.

Mare însă ne fu mirarea cînd văzurăm intrînd pe uşă un arap negru ca fundul căldării de mămăligă. Aşa om urât nu mai văzusem până aci. El, cum intră, merse până în fundul clasei, scoase din teacă o sabie mare şi-o ridică spre umăr, stând cu faţa spre uşă. Bag seamă, aşa avea arapu ordin... în urma lui a intrat multă lume pe uşe, dar cine crezi că s-a uitat la lume? Când am văzut arapu că scoate sabia, toţi ne-am pitit sub bănci. Credeam cu tot 'nadinsul că vrea să ne taie capetile. De-aia nici nu mai vedeam de frică pe ceilalţi boieri ce intraseră în urma arapului. Şezurăm, cum spusei, puţin sub bănci, căci numaidecît un om frumos ne strigă ca să stăm bine la locurile noastre.

Noi săltarăm capul unul câte unul şi ne aşezarăm frumos la un loc. Apoi, domnul care ne aşezase cu mâna, ne spuse că arapu e om ca toţi oamenii şi nu poate să facă rău. Apoi ne dete cofeturi şi jucărei de zahăr şi apoi a plecat. Arapul a ieşit după toţi, la urmă. Cel care ne vorbise despre el şi ne detese cofeturi, a fost Cuza-vodă. Altminteri, bune toate, dar arapul domnitorului ne-a tras o spaimă.

Povestită de Ion Condrea născut în Vânători – Neam; după Petre Danilescu

Cuza scuteşte pe învăţători de şosea

Cuza trecea spre Târgul Neamţului. La Humuleşti dă peste un învăţător care lucra la şosea. Pe marginea şanţului, copiii învăţau iar învăţătorul îi asculta şi lucra. Cercetînd pe în­văţător, Cuza se încredinţa că aşa era obiceiul. Învăţătorul ieşea cu tot cu copii la salahorie, pentru că nu-i putea lăsa singuri la şcoală, să-şi facă de cap.

Şcoala nu se putea închide, iar învăţătorul nu era iertat de şosea. Cum a văzut treaba asta, Cuza a poruncit că învă­ţătorii să fie scutiţi de şosea.

Auzită de la D.N. Constantiniu; învăţător Mânăstirea Bistriţa, Neamţ

Moşneagul isteţ şi Cuza Voda

Odată, Vodă Cuza mergea singur, pe jos, îmbrăcat în haine nemţeşti, ca orice ciofligar, şi vede pe un ogor lung şi lat, numai un singur moşneag, prăşind de zor. Pe alte ogoare erau mulţi oameni: femei, bărbaţi şi copii; toţi prăşeau de-a valma, numai moşneagul acela despre care am spus, lucra singur. După ce Domnul întreabă pe fiecare cîte ceva, sa dă în vorbă şi cu moşneagul stingher.

-       Merge, moşule, merge? Da cum se face de eşti numai singur ?

-       Merge, domnişorule, merge cam greu, răspunse moşu ştergîndu-şi sudoarea de pe obraz cu mânica cămeşii. Dă, dacă ficiorii s-o dus în lume!...

-       Da de ce s-au dus în lume, moşule? mai întrebă dom­nitorul.

-       Ia, s-o ales nişte răi, domnişorule.

-       Cum aşa? făcu mirat Cuza.       

-       Păi, iacă cum. Unu-i hoţ, unu-i cerşetor şi unu-i călău.

-       Moşule, dumneata pari să fii om de treabă. Cum, ce fel de copii ai? Cui au semănat ?

-       Iaca, am să te lămuresc îndată, zise moşul râzând şi clipind şiret din ochi. Hoţul îi cela care s-o făcut adivocat că mereu înşală şi fură de la ochi paraua, în procesturi şi giudecăţi. Cerşetor îi cela care-i popă, că tăţă zâua îmbla cu cerutu de pomană, în sat. Călăul îi cel mic care taie şi spintică tătă zâua la oamini, la spital; li faci opiraţie. El îi doftor mare la Ieşi.

-       Ei, bată-te norocul, moşneguţule, că şugubăţ mai eşti! zise Cuza făcînd mare haz.              

-       Da m-am întins prea mult la vorbă, şi iote cât mai am de prăşit. Mergi cu ghine, domnişorule, că 'neata nu-i fi având treabă! mai zise moşneagul prăşind.

povestită de Victor Săndulescu – Topliţa, auzită de la Moş Vasile Razniriţă